In felul acesta, movila are o fortificatie puternica alcatuita din santul despre care am vorbit, fara sa putem preciza daca fortificarea este naturala, adica, movila sa fii fost separata de restul terasei printr-un brat al Muresului, sau daca este o fortificatie artificiala, facuta de oameni în scopul fortificarii asezarii de pe movila. Fara sa fii facut cercetari, credem ca santul este natural avînd în vedere ca el masoara peste 60 m largime la gura. Problema fortificatiei va constitui obiectul unor cercetari viitoare.

Sapaturile, începute în anul 1960, au fost continuate si în vara anilor 1961 si 1962. Cele trei campanii de sapaturi au avut scopul de a lamuri locuirea dacica a "Santului Mare", locuire atestata prin numeroase descoperiri de materiale dacice facute de cei care sapasera înainte pe acest loc. Departe de a fi terminate, sapaturile de la Pecica au dovedit existenta, pe platoul fortificat, a unei mari asezari dacice cu doua nivele de locuire. Deocamdata nu putem preciza limita cronologica a celor doua nivele de locuire. Fiind vorba de sapaturi destul de limitate, concluziile cu privire la cronologie sînt ipotetice, lipsind deocamdata indicii sigure pentru fixarea în timp a limitelor celor doua nivele, în ultimul nivel (numit de noi dacic II) au fost descoperiti doi denari de argint romani republicani, emisi unul în 46-45 î.e.n. si al doilea în anul 43 î.e.n. Ceramica descoperita în acest nivel este lucrata cu mîna sau la roata, predominînd ceramica fina cenusie lucrata la roata de aspectul ceramicii tîrzii (La Tene III) care se dateaza în secolul I î.e.n. - I e.n. Deocamdata lipseste cu desavîrsire ceramica romana de import ceea ce ne îndreptateste sa presupunem ca asezarea n-a dainuit prea mult în era noastra. Monedele republicane ne indica doar o perioada de existenta a asezarii si anume a doua jumatate a secolului I î.e.n. Aceluiasi nivel îi apartine si un vas mare rosu, lucrat la roata, cu buze în trepte, care îsi are perfecte analogii în ceramica de la Gradistea Muncelului, fapt ce ne îndreptateste sa ne gîndim la sfîrsitul secolului I e.n. si începutul secolului II. Pentru începutul secolului II pledeazs si un denar de argint al lui Traian gasit întîmplator în toamna anului 1961 la "Santul Mare" si pastrat în Muzeul din Arad. Deci, nivelul dacic II s-ar data în secolul I î.e.n., poate a doua jumatate, dupa cum o dovedesc monedele si ar tine pîna la începutul secolului II e.n.

In privinta nivelului vechi (dacic I) elementele de datare sînt si mai putine. Existensa în acest nivel a vasului fructiera negru lustruit lucrat cu mîna care lipseste din nivelul II si a unui vas care aminteste traditia hallstattiana, precum si un fragment de fibula apartinînd unei variante a tipului Neuheim ne indica o data anterioara secolului I î.e.n. La o datare prea timpurie însa, nu ne putem gîndi pentru ca în nivelul I întîlnim ceramica cenusie fina lucrata la roata în cantitate destul de mare. Asadar, deocamdata trebuie sa ne multumim doar cu ipoteza ca primul nivel dacic se dateaza anterior secolului I î.e.n. si probabil ca nu depaseste secolul II î.e.n. Intre cele doua nivele nu exista un hiatus. Este foarte probabil ca asezarea sa fi fost distrusa de un atac si apoi refacuta.

Pîna acum a fost cercetat si dezvelit pe suprafete mai mari ultimul nivel dacic de locuire. Pe platou, în interiorul fortificatiilor, au fost descoperite mai multe cladiri de forma patrulatera, una dintre ele cu absida si un mic sanctuar rotund. Sanctuarul este alcatuit dintr-o vatra de foc centrala, probabil pentru jertfe, înconjurata cu stîlpi grosi, dar putin adînci, din lemn. Diametrul sanctuarului este de 7 m. Deosebit de interesanta este succesiunea stîlpilor si anume : sase stîlpi rotunzi urmati de un stîlp mai mare patrulater, ceea ce aminteste îndeaproape sanctuarul mare rotund de pe terasa XI de la Gradistea Muncelului, interpretat ca sanctuar-calendar. In privinta tehnicii de constructie a cladirilor, în afara de sanctuar, putem spune urmatoarele : peretii au fost facuti din pari de lemn îngraditi cu nuiele apoi lipiti si fetuiti cu lut. Cladirile au fost acoperite cu stuf si alte paioase. Podeaua era facuta din lut galben bine batut si pomestit. Intr-una dintre cladiri s-au descoperit creuzete pentru turnat metal lichid, tipare de lut ars, o nicovala de fier, dalti mici de bronz, multe obiecte marunte ca fibule, aplici, catarame, oglinzi, nasturi etc. Pe baza obiectelor amintite se poate presupune ca aceasta cladire a apartinut unui mester ce se ocupa cu confectionarea pieselor marunte. Existenta tiparului pentru inele si daltitele de bronz, precum si multimea obiectelor de podoaba ne îndreptatesc sa presupunem ca mesterul se ocupa cu confectionarea podoabelor, deci un giuvaergiu.

In legatura cu constructiile de pe platoul fortificat trebuie sa spunem ca ele sînt foarte apropiate unele de altele, uneori distanta dintre ele fiind doar de 1 m.

In vara anului 1962 s-au facut cîteva sondaje de verificare în imediata apropiere a movilei, pe sesul din jur, în afara santului. Aceste sondaje au dovedit ca asezarea dacica nu s-a limitat numai la platoul înconjurat de sant ci ea s-a întins mult mai mult pe cîmpia deschisa din apropiere si ca platoul reprezenta doar punctul fortificat al asezarii. Spre deosebire de locuintele din interiorul fortificatiei care sînt toate de suprafata, cele din afara sînt adîncite în pamînt, bordeie, cu un inventar saracacios, contrastînd cu bogatia celor din interiorul fortificatiei. Aceasta este o dovada sigura a existentei stratificarii sociale.

In cursul sapaturilor, atît pe platou cît si în afara lui, s-au descoperit numeroase gropi de provizii pentru cereale, multe dintre ele lucrate deosebit de îngrijit. Toate acestea dovedesc cs ocupatia principala a locuitorilor, în epoca dacica, era agricultura. Alaturi de agricultura, asa cum a aratat studiul oaselor de animale descoperite, un loc important în economie îl ocupa cresterea vitelor si, într-o masura mai redusa, vînatoarea. Mestesugurile sînt si ele bine reprezentate dupa cum o dovedeste atelierul despre care am vorbit.

Din sumarele date pe care le-am prezentat, credem ca reiese cu prisosinta faptul ca la Pecica avem de a face cu o mare asezare dacica, care foarte probabil alcatuia un centru întarit tribal sau poate a unei uniuni tribale, un "poleis" - dupa Ptolemeu, integrat în statul dac. Aceasta asezare întarita constituia si un centru economic caracterizat prin productie de marfuri, dupa cum o dovedeste atelierul asa de bine utilat al giuvaergiului. Prezenta negustorilor autohtoni sau straini este dovedita prin numeroase obiecte de import. Extinderea mare a asezarii, precum si toate cele aratate, ne îndreptatesc a încadra asezarea dacica de la Pecica între acele oppida dacice, cum sînt cele de la Poiana si Popesti, pe care credem ca nu gresim identificînd-o cu Ziridava lui Ptolemeu, care corespunde ca longitudine si latitudine cu asezarea de la Pecica.

Dupa cîte se pare asezarea dacica a luat sfîrsit odata cu cucerirea Daciei de catre romani, desi este plasata în afara granitelor provinciei. Fiind situata însa, pe Mures, în imediata apropiere a granitei romane, este foarte probabil ca asezarea sa fi fost distrusa de catre acestia. In orice caz este sigur ca ea a luat sfîrsit printr-un violent incendiu ale carui urme sînt vizibile peste tot si n-a mai fost locuita dupa secolul II e.n. In epoca feudala promontoriul a fost întrebuintat ca cimitir în secolul XI-XII. Este foarte probabil ca tocmai datorita acestui fapt, adica distrugerii asezarii la începutul secolului II e.n. localitatea sa nu mai fie amintita de itinerariile romane. Singurul izvor care o mentioneaza este ,,Geographia" lui Ptolemeu care se inspira, pentru Dacia, dintr-un izvor din secolul I e.n., data la care Ziridava mai era înca în picioare.