Cum urci treptele de la intrare, pe dreapta, dincolo de usa alba care duce spre curtea din spate, e sala de repetitii a Casei de Cultura din Pecica. Deschizi si te loveste valul de sudoare, in care se distinge, ca un iz fin, aparte, aroma parului de cal incins in arcusul hidedei care nu mai conteneste cu ritmul nebun.

- Tac! - sparge muzica o palma peste pulpa dansatorului tigan.
- Pac! - replica pocnind din degete romanul de alaturi, invartosindu-se in melodia care se incinge de la acord la acord.
- Trop! - izbeste cu talpa ungurul desirat, cu parul strofocat de sarituri, podeaua roasa de pasi.

E marti. Seara in care Pastratorii Traditiei se strang sa repete. Cu tot frigul de afara, geamul deschis nu poate absorbi dogoarea dinauntrul salii in care nu soba bolnava de batranete, ci pulsul dansatorilor infierbanta atmosfera. Daca s-ar lasa o liniste brusca, deasa, ar sparge-o de indata zgomotul inimii ce zvacneste cu nerv, de pasiune si de osteneala, in gatul perechilor incordate sa nu greseasca pasii.

La masa de langa soba ar trebui sa stea locului Doru Petescu, maestrul de ceremonii. Ar trebui, dar cine are stare sa sada inert cand, iaca, baiatul din dreapta nu strange randul, fata din mijloc ezita sa tasneasca, iar orchestra leneveste tocmai cand s-ar cere sa schimbe iute acordul?! Se repede cu bratele deschise, parca ar vrea sa tranteasca la podea tot universul care nu intelege cum sta treaba cu corelarea si ritmul, cu dansul care de suflet, si nu de picior trebuie sa depinda. Apoi cade pe scaun si iar, ca manat de un resort perpetuu miscator, sare iar in picioare si rosu ca patlagica ameninta cu degetul perechea din spate, mai ocupata sa se soarba din priviri decat sa se roteasca.

- Pastratorii Traditiei e un ansamblu tanar. Are vigoare, are ambitie, dar nu se compara cu ce era inainte vreme la Pecica, se confeseaza maestrul intre doua dansuri, tragand din tigara cu ciuda, parca ea ar fi de vina ca folclorul nu mai e ce-a fost.
Apoi, ca sa se stie ca totusi se face treaba buna si acum, completeaza cu mandrie ascunsa dupa o inflexiune simulata de voce impasibila: - Numai ce ne-am intors de la Brad. Am iesit pe locul trei. Puteam fi mai sus, dar am concurat cu profesionisti, studenti la conservator... Totusi, locul trei e sus, inseamna valoare...
Ansamblul repeta acum pentru Bruxelles. Peste doua spatamani va tine un spectacol de 12 ore in capitala de unde se da ora exacta a Europei. Lui Doru Petescu insa deplasarea in strainatate nu ii da emotii. A mai fost si pe atunci cand multi veneau la dansuri mai degraba ca sa aiba acces in occident.
- În 1966, cand am preluat ansamblul pecican, ca tanar profesor, am gasit aici o mica formatie, indrumata de o invatatoare. Cu timpul am strans in jurul formatiei si alti pecicani si am realizat ceea ce s-a numit, mai intai, Ansamblul de Cantece si Jocuri "Muresul" cu care, in 1969, la trei ani de la infiintare, am mers intr-un turneu de trei zile in Iugoslavia. Am fost primul ansamblu care a trecut granita in organizarea judetului Arad, recent infiintat si el.
Perioada de glorie a ansamblului Muresul din Pecica si a maestrului Petescu a fost in anii 1970. În 1973, la Pecica s-a realizat o cercetare socio-culturala a institutului de specialitate de la Bucuresti; printre alte concluzii s-a tras si aceea ca in perioada anilor 1971-1972 ansamblul pecican a sustinut in medie un spectacol pe saptamana, ceea ce nu prea era la indemana nici macar a unor formatii profesioniste. Conducatorul de studiu a fost atat de coplesit, incat a simtit nevoia sa se insoare, musai, la Pecica...
- Plecam de dimineata si veneam maine-zi dimineata; pe unii dansatori ii luam de la schimbul trei si ii duceam inapoi la lucru, la schimbul unu. A fost perioada in care din incasari si din fondurile culturale de la CAP-uri am facut opt garnituri de costume, care parte dintre ele se mai folosesc si astazi. Am fost in turnee in Ungaria, in Franta timp de o luna, la sarbi, isi aminteste Petescu.
- Parca astia, de acum, nu sunt ca si ceilalti. Aia isi dadeau suflul: daca le ceream sa repare autobuzul caminului, il reparau, daca le ceream sa nu mearga la lucru, nu mergeau. Acum lucrurile s-au schimbat, probabil si din cauza factorilor externi: discoteca, televiziune.
Ansamblul folcloric pecican a avut si coborasuri. Doru Petescu are curajul sa le identifice cu perioadele in care nu el se ocupa de dansatori.
- În mai multe randuri au existat declinuri. De cate ori am fost inlaturat, de atatea ori a cazut ansamblul, si in vremea lui Ceausescu, si dupa 1990. Aici e nevoie de multa implicare, nu poti astepta nici recunostinta, nici recompense. Daca pentru asa ceva te implici, mai bine te lasi pagubas din timp, decat sa ai deceptii pe parcurs.
Dupa 1990 numele formatiei Muresul s-a schimbat; intr-o perioada de decadere a ansamblului, in cadrul scolii, pe nucleul clasei al carei diriginte era Petescu, se cladeste formatia "Pastratorii Traditiei". Langa maghiarii de la Buzavirag, ea a ramas sa tina stafeta traditiilor in Pecica. "Muresul", de la a carui infiintare se implinesc in aceste zile patruzeci de ani, nu a mai sustinut nici o reprezentatie sub acest nume din anul 2001.

Astazi, "pastratorii traditiei" sunt aproape fara exceptie tineri sub 18 ani, care si-au facut stagiul de pregatire in grupul scolar al lui Petescu. Ei sunt lupii tineri ai folclorului pecican.
- Mi-a placut mereu sa ma ocup de muzica si dansul popular; si ca student am activat in "Doina Timisului", pana am absolvit. La ultima intalnire cu "Doina Timisului", la 45 de ani de la infiintare, am constatat ca sunt cel mai vechi component al formatiei. Am dansat si in fata lui Gheorghiu Dej, in 1964, pe scena Operei de la Bucuresti, povesteste, aprinzand poate a sasea tigara de cand discutam, maestrul.
Neajunsuri? Au fost multe, cine le mai stie, cine mai vrea sa isi aminteasca de ele?! În schimb, cea mai mare satisfactie a lui Petescu este ca marile actiuni ale judetului Arad, inainte de 1990, nu se faceau fara Pecica, fara dansatorii sai.
Nu a socotit niciodata cate spectacole a sustinut, cati pasi de dans a facut, dar sigur putea inconjura lumea pe jos, daca i-ar fi pus cap la cap, de cand a inceput sa joace.
Dar gata cu plavrageala! Orchestra lui Dumitru Borod incinge niste tiganesti, csardasuri si batute care fac sangele sa clocoteasca si furnica degetele picioarelor, facandu-le sa se zbenguiasca in pantofi. Podeaua cu miros vechi de motorina frige; altminteri de ce si-ar iuti pasii cautand sa pluteasca deasupra ei, in graiul plangacios al viorii, dansatorii?! Sala se umple de miasma sudorii, in care se distinge, ca un iz fin, aparte, aroma parului de cal incins in arcusul hidedei care nu mai conteneste cu ritmul nebun. E marti. Seara cand repeta.
- Tac!
- Pac!
- Trop!
Covorul din duba Doru Petescu isi aminteste si episoade jenante ale activitatii culturale. "Dupa turneul din Ungaria, in 1979, unii dintre dansatori nu m-au ascultat si am avut probleme la vama. Din diurna pe 12 zile si-au facut cumparaturi neadmise, carpete, covoare, pe care le-au ascuns in dube. Vamesii le-au gasit, iar eu i-am radiat din formatie".
Dintr-un mormant de 80 de ani! Costumele autentice pecicane au fost refacute dupa pozele de pe morminte si chiar dupa costume din morminte! "Am gasit o carpa intr-un mormant, in primavara lui 1969. Era ingropata de 80 de ani impreuna cu purtatoarea... Surpriza a fost ca era intacta! Dupa carpa aceea am facut costumele ansamblului din Pecica, in 1970, la Arta Populara Banateana! Am folosit ca model si poze de pe crucile din cimitire, ca sa ne apropiem cat mai mult de realitate".

Urmăriţi şi video cu Păstrătorii Tradiţiei

RADU SICLOVAN - Ca sciu ce-i viata

RADU SICLOVAN -Ma intorc in sat cu drag