|
Meşteşugăritul, din evul mediu pana azi constituie o ramură importantă în istoria economiei. Procesul de formare a breslelor săteşti se maturizează abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Ordinul imperial din 1761 întărit în anul 1805, respectiv 1813 a dispus ca orice corporaţie meşteşugărească, de la sate, comune, să recurgă la cerere pentru obţinerea privilegiului. În această perioadă datorită progresului agriculturii apare producţia de marfă şi se formează o populaţie rurală tot mai numeroasă. Pe baza datelor din 1835 populaţia creşte simţitor. Târguri ce apar în această perioadă sunt la Pecica Română, cu 5.062 locuitori, şi în Pecica Maghiară unde număru1 locuitorilor era 7.084. Această populaţie avea nevoie deja de multe şi variate produse meşteşugăreşti. În anul 1752 la Pecica sunt înregistraţi 3 meşteşugari, numărul meşteşugarilor până în anul 1765 stagnează. Un fenomen, care a favorizat dezvoltarea meşteşugarilor a fost stratificarea mai accentuată a ţărănimii. În 1839 pentru Pecica Maghiară se editează un nou statut care cuprinde meşteşugurile: dogari, tâmplari, lăcătuşi, tăbăcari, frânghieri, geamgii, dulgheri, zidari, şi brutari. La Pecica, meseriaşii dintr-o singură meserie îşi formează şi bresle separate, ca de exemplu cizmarii. Unele meşteşuguri devin specialităţi locale, ca de pildă brutarii din Pecica, vezi faimosul pită de Pecica de 4 kilograme. Meşteşugurile cele mai numeroase erau cele legate de pieţe. Bunicul meu Ludovic Gergely, maistru pălărier a făcut vânzări în pieţe până în anul 1943. Corporaţia organizată în Pecica avea regulament intern propriu din anul 1895. În documentaţiile regale deja din anul 1816 sunt menţionate în Pecica meşteri care formează bresle, cum sunt ţesătorii români şi maghiari, formând breaslă comună, breasla fierarilor şi rotarilor. În anul 1816 apare breasla ciubotarilor şi breasla croitorilor. Statutul din 1895 se află la sediul Corporaţiei oraşului Pecica. Primul statut este al breslei cizmarilor din Pecica datat din anul 1818, semnat de împăratul Francisc, şi prevede: - stratificarea breslei în: meşteri, calfe, ucenici; - condiţiile de angajare si de instruire ale ucenicilor; - activitatea, şi funcţionarea corporaţiei; - condiţiile în care pot fi angajaţi ucenicii, În breslele corporaţiei din Pecica au putut intra şi meşteri din alte localităţi cum ar fi Semlac. Statutul este în limba maghiară. Primul statut în limba română apare în anul 1930. Numărul meşteşugarilor din Pecica sunt după cum urmează: 1879 433 1882 540 1884 634 1886 755 1888 871 1890 948 1892 1026 În anul 1888, la Pecica sunt înregistraţi 37 meşteşuguri si anume: - tâmplari 19 - rotari 30 - cizmari 38 - pantofari 14 - fierari 25 - dulgheri 24 - croitori 19 - frizeri 5 - măcelari 9 - cojocari 7 - tinichigii 2 - pălărieri 3 - dogari 2 - frânghieri 5 - croitori ţărăneşti 4 - lăcătuşi 6 - tăbăcari 3 - cârnăţari 4 - curăţitori de haine 2 - zidari 2 - ceasornicari 2 şi câte un meşter la următoarele meserii: cofetar, selar, tipograf, hornar, curelar, sitar, croitor de dama, zugrav, curăţar. Majoritatea meşterilor lucrează cu 1-2 angajaţi. Corporaţiile se ocupau şi de cursuri pentru ucenici, în zilele de duminica. În anul 1884-1885 în Pecica sunt 101 elevi. Ucenicii dau examen la Corporaţie, după 2 - 4 ani de studii, în faţa unei comisii. După un examen reuşit, tânărul pleacă în diferire oraşe, pentru a-şi continua studiile. Cei mai mulţi ucenici înregistraţi la Corporaţia Pecica au fost în 1930, în jur de 500. Ucenicii lucrau la patron de la ora 6-7 pana la 12, după masa de la ora 14 la 20 fără să primească salar sau ban de buzunar. Unii meşteri chiar din anul II de ucenicie au dat salar de calfă. După absolvire bunicul meu, Gergely Ludovic a lucrat la Budapesta timp de 2 ani, după care revine în Pecica şi deschide un atelier de confecţionat pălării. El se ocupa cu confecţionarea şi vânzarea pălăriilor şi a şepcilor îmblănite. Numărul ajutorilor în atelier era 2 iar al ucenicilor 3. Timp de 10 ani era vicepreşedintele Corporaţiei si a predat documentele la arhiva Statului Roman în anii 1960. Documentele rămase au fost păstrate de formaţia de pompieri Pecica, din iniţiativa D-lui Cornel Frăţilă, şeful formaţiei de pompieri din Pecica, si au fost predate actualei conduceri în anul 2003. Din 1950 ucenicii sunt obligaţi să frecventeze şcoala de la ora 13 la 20, la Şcoala Ghiuţoaia, Şcoala Zágoni şi Şcoala generală nr. 2 - clădirea veche. Lectorii sunt ingineri, profesori din Arad, lucrători ai primăriei. Din anul 1952 ucenicii sunt obligaţi să studieze la şcoala profesională UCECOM Arad unde dau examen de ucenic, sau la Pecica, examinatorii fiind de la Camera de Muncă din Arad. Din anul 1953 sunt în jur de 100 de ucenici, meseria preferată era de electricean. Conducerea corporaţiei dintre anii 1930 – 1960: preşedinţi: Canădan Dimitrie - patron cinematograf, mecanic vieepreşedinţi: Ardelean Ioan – măcelar Gergely Ludovic – pălărier secretari: Ban Adalbert sen. – pălărier Ardelean Fluture – contabil Tinerii care au dorit să-şi continue studiile de meserii, după terminarea clasei a VII-a au plecat în Arad din anul 1938 la Şcoala Profesională ASTRA - fabrica de vagoane, tinerii călătoresc cu trenul, pe săptămână 3 zile fac cursuri teoretice, 3 zile practică. Meseriile preferate: lăcătuş mecanic si tâmplar. Între anii 1950 – 1992 este desfiinţat Corporaţia. În anul 1950 se înfiinţează Cooperativa Meşteşugărească 9 mai, asociaţia a 50 pantofari din Pecica, în scurt timp ajung la 100 de membrii, preşedintele cooperativei este maistrul pantofar Darok loan. În 1950 se înfiinţează Cooperativa Meşteşugărească Mureşul cu ceilalţi meseriaşi din Pecica cu aproximativ 100 de membrii. Preşedintele Cooperativei este maistrul frizer Sfăt. În 1958 cele două cooperative meşteşugăreşti se contopesc cu numele de Cooperativa Meşteşugărească Înfrăţirea – Pecica, existent şi azi. Conducerea Coorporatiei intre ani 1992-2005 Preşedinţi Ban Adalbert jun, – tipograf-profesor – 1992 – 2001 Kelemen Ioan – vopsitor auto – 2001–2003 Kovács Martin – mecanic auto – din 2003 Material scris Ban Adalbert şi apărut în Monografia Pecica
|
