Conferinţă de presă de lansare a proiectului, Arad, 29 aprilie 2011
Conferinţă de presă de încheiere a proiectului, Arad, 15 decembrie 2011
Pagina de internet a Programului poate fi accesată la adresa www.huro-cbc.eu şi www.hungary-romania-cbc.eu .
Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.
Incheiere proiect INTERREG-ECO
Primăria Oraşului Pecica – România, împreună cu partenerul acesteia, Homokháti Kistérség Többcélú
Társulása / Asociaţia Multifuncţională Microregiunea Homokhát – Ungaria, a derulat în cadrul
Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de cele două state membre, proiectul intitulat:
„Pregătirea programului de protecţie a mediului şi a studiului de impact în reţeaua ecologică a Ungariei şi a României”
INTERREG-ECO
Proiectul, în valoare de 91 295,50 Euro – din care suma destinată părţii române a fost de 28 944 euro,, a vizat realizarea de studii (hidrogeologic, impact de mediu) pentru forarea a două puţuri de apă termală. Ca urmare, colaborarea în zona transfrontalieră s-a bazat pe valorificarea resurselor naturale şi protecţia mediului.
Cooperarea a avut loc între Asociaţia Multifuncţională Homokhát cu sediul la Mórahalom, Ungaria şi Oraşul Pecica din România. Proiectul s-a angajat în păstrarea mediului natural înconjurător şi a bogăţiilor naturale propunându-şi protecţia şi exploatarea eficientă a resurselor de energie inovatoare. Asociaţia microregională din Mórahalom şi-a asumat sarcina demarării unui program de protecţiei a mediului, iar Primăria Oraşului Pecica, sarcina întocmirii unui studiu hidrogeologic şi a unui studiu de impact de mediu pentru forarea două puţuri de apă termală.
Acest proiect poate fi considerat şi ca o mai mică cooperare în cadrul reţelei ecologice EU Natura 2000 deoarece a vizat şi Parcul Natural „Lunca Mureşului”, care se întinde şi pe raza oraşului Pecica şi zona Dél-Homokhátság de lângă Mórahalom. Proiectele comune pe termen lung din reţeaua ecologică a UE presupun o colaborare durabilă care şi-a propus drept scop, pe lângă protecţia mediului, şi exploatarea energiilor inovatoare. Domeniile de intervenţie pot contribui şi la atragerea investiţiilor de stat sau private precum dezvoltarea balneo-termală, renovări de staţii energetice, gestionarea reziduurilor.
Concepţia de bază a proiectului a fost că factorii de mediu, particularităţile geografico-naturale nu se „opresc” la frontierele administrative, ci este nevoie de o colaborare transfrontalieră pentru stoparea factorilor nocivi şi pentru folosirea resurselor de energie inovatoare.
Principalul grup ţintă al proiectului a fost populaţia din zonele de frontieră.
Beneficiarii direcţi ai proiectului au fost, în primul rând, instituţiile participante, localităţile din regiunea Mórahalom Homokhát (Ásotthalom, Balotaszállás, Bordány, Domaszék, Forráskut, Ottomos, Pusztamerges, Zákányszek) şi din zona Pecicăi (Nădlac, Fenlac, Semlac, Şeitin, Secusigu, Igriş, Peregul Mare, Peregul Mic).
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea durabilă, iar ca şi obiectiv specific amintim prezentarea posibilităţilor de folosire a energiei inovatoare în zona transfrontalieră.
Activitati din cadrul proiectului
PARTENERUL DE PROIECT – Oraşul Pecica
1. Conferinţă de presă de deschidere şi workshop (29 aprilie 2011)
2. Realizarea de materiale publicitare – Pliant
3. Articol de presă şi o conferinţă de presă
4. Panou informativ
5. Pagină web
6. Achiziţii: computer cu monitor, software şi alimentare continuă
7. Elaborare studii – Studiu de impact hidrologic
Studiu de impact asupra mediului
Descriere proiect
Primăria Oraşului Pecica – România, împreună cu partenerul acesteia, Homokháti Kistérség Többcélú Társulása / Asociaţia Multifunţională Microregiunea Homokhát – Ungaria, lansează în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de cele două state membre, proiectul intitulat:
„Pregătirea programului de protecţie a mediului şi a studiului de impact în reţeaua ecologică a Ungariei şi României”
INTERREG-ECO
Proiectul, în valoare de 91 295,50 Euro – din care suma destinată părţii române este de 28 944 euro, vizează realizarea de studii (hidrogeologic, impact de mediu) pentru forarea a două puţuri de apă termală. Ca urmare, colaborarea în zona transfrontalieră se bazează pe valorificarea resurselor naturale şi protecţia mediului.
Cooperarea are loc între Asociaţia Multifuncţională Homokhát cu sediul la Morahalom, Ungaria şi Oraşul Pecica din România. Proiectul se angajează în păstrarea mediului natural înconjurător şi a bogăţiilor naturale propunându-şi protecţia şi exploatarea eficientă a resurselor de energie inovatoare. Asociaţia microregională din Morahalom îşi asumă sarcina demarării unui program de protecţiei a mediului iar Primăria Oraşului Pecica, sarcina întocmirii unui studiu hidrogeologic şi a unui studiu de impact de mediu.
Acest proiect poate fi considerat şi ca o mai mică cooperare în cadrul reţelei ecologice EU Natura 2000 deoarece vizează şi parcul natural de lângă Pecica şi zona Del-Homokhátság de lângă Morahalom. Proiectele comune pe termen lung din reţeaua ecologică a UE presupun o colaborare durabilă care şi-a propus drept scop, pe lângă protecţia mediului, şi exploatarea energiilor inovatoare. Domeniile de intervenţie pot contribui şi la atragerea investiţiilor de stat sau private precum dezvoltarea balneo-termală, renovări de staţii energetice, gestionarea reziduurilor.
Concepţia de bază a proiectului este că factorii de mediu, particularităţile geografico-naturale nu se „opresc” la frontierele administrative ci este nevoie de o colaborare transfrontalieră pentru stoparea factorilor nocivi şi pentru folosirea resurselor de energie inovatoare.
Principalul grup ţintă al proiectului este populaţia din zonele de frontieră.
Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt în primul rând instituţiile participante, localităţile din regiunea Morahalom Homokhăt (Ásotthalom, Balotaszállás, Bordány, Domaszék, Forráskut, Ottomos, Pusztamerges, Zákányszek) şi din zona Pecicăi (Nădlac, Fenlac, Semlac, Şeitin, Szekesut, Igriş, Peregul Mare, Peregul Mic).
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea durabilă, iar ca şi obiectiv specific amintim prezentarea posibilităţilor de folosire a energiei inovatoare în zona transfrontalieră.