Primar

Primar
Petru Antal

Vremea

Pecica Vremea

Situat la o distanţă de 20 kilometri faţă de municipiul Arad, 30 de kilometri de Vama Nădlac şi 14 kilometri de Vama Turnu, oraşul Pecica şi-a făcut apariţia în reţeaua urbană a României în aprilie 2004.

Teritoriul administrativ al oraşului se întinde pe 23 717 hectare, în vestul Câmpiei Aradului, oraşul administrând şi satele Bodrogul Vechi, Sederhat şi Turnu.

Oraşul este tranzitat de către Drumul Naţional 7 (E68), DN 7B, iar Autostrada A1 Nădlac-Arad-Timişoara cu urcare/coborâre la 500 metri de oraş

Populaţia oraşului numără la recensământul din anul 2011 un număr de 12 762 de locuitori, fiind foarte diversă.

Pe lângă populaţia română (7361 de persoane), în oraş trăiesc în prietenie reprezentanţii mai multor minorităţi etnice, cei mai mulţi dintre aceştia sunt maghiari (3316) şi romi (996), dar există şi comunităţi de sârbi (43), slovaci (42), germani (34), ucrainieni (30), precum şi persoane de etnie italiană, bulgară şi ruso-lipovană.

În ceea ce priveşte religia, majoritatea populaţiei este ortodoxă română (7312), urmată de romano-catolici (3414), penticostali (558), reformaţi (201), baptişti (181), greco-catolici (47) şi ortodocşi sârbi (34), adventişti (15) şi Martorii lui Iehova.

Bogăţia descoperirilor arheologice din această zonă a dat numele unei importante perioade istorice, cunoscută sub denumirea de Cultura Pecica-Periam.

Istoria așezărilor Pecica, Bodrogul Vechi, Sederhat şi Turnu este strâns legată de evenimentele ce au marcat prin amploare întreaga zonă a Câmpiei Aradului.

Prima atestare documentara a localităţii datează din anul 1335 când aşezarea era cunoscută sub denumirea de Petk.

Turnu este consemnat din anul 1333 sub denumirea de Mok, Bodrogul Vechi din anul 1422 sub denumirea de Bodruch, iar Sederhatul apare doar din anul 1913.

Deşi economia oraşului este una predominant agrară, în ultimele decenii sectorul economic secundar şi terţiar au avut evoluţii ascendente. Alături de agricultură, creșterea animalelor, industria petrolului şi a gazelor naturale este bine reprezentată aici.

Punerea în valoare a zăcămintelor de ape termale ar putea fi un atu important pentru dezvoltarea economică a oraşului.

La şapte kilometri de Pecica se găsește faimoasa așezare „Șanțul Mare”.

Cercetările arheologice efectuate aici au dus la descoperirea mai multor straturi de cultură, începând cu neoliticul şi terminând cu epoca feudala de când se păstrează un cimitir (secolul al XII-lea).

Cele mal importante straturi sunt din epoca bronzului (cultura Periam-Pecica) şi epoca dacica. În această zonă, după părerea unor cercetători, a fost centrul fortificat dac denumit Ziridava, ajuns la înflorire în epoca statului sclavagist începător dac (sec. I i.e.n.- sec. I e.n.).

Pe o movilă se găseau casele celor mai înstăriți (tarabostes), iar în împrejurimi bordeiele oamenilor liberi (comati). În perioada războaielor daco-romane așezarea a fost distrusă.

Unul din simbolurile valoroase ale oraşului este Pita de Pecica.

Gustul inconfundabil al pâinii produse aici se datorează, pe lângă reţeta specială şi modul specific de prepare, şi grâului crescut în această zonă. Fiind cultivat în Câmpia Mureşului, zonă deosebit de fertilă, grâul recoltat este bogat în gluten, de aici şi gustul distinctiv al pitei de Pecica.

Se spune că, în vremurile de demult, fiecare familie îşi recunoștea după gust pâinea făcută în propria casă. Unicitatea pâinii de Pecica este apreciată la nivel național, fiind considerată cea mai bună pâine pe vatră.

La sfârșitul anului 2011 Pita de Pecica a obținut certificarea de marcă înregistrată, brandul local devenind motiv de mândrie pentru întregul oraș.

Printre atracţiile turistice ale oraşului se numără Parcul Natural „Lunca Mureşului”, Ferma de Bivoli cu Centrul de Vizitare, cele două biserici monument istoric: Biserica Romano-catolică „Sfânta Treime” şi Biserica ortodoxă-română „Sfinţii Trei Ierarhi”.

Linkuri despre oraşul nostru:
 Wikipedia, Pecica
 Localizare Google maps

 

 

 

Link-uri rapide

Primar

Primar
Petru Antal

Vremea

Pecica Vremea

Prin continuarea utilizării site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe detalii

Aceasta pagina web monitorizeaza utilizatorii pe acest website pentru a genera rapoarte de utilizare, de asemenea functionalitatile ca vremea sau harta sunt informatii preluate de pe alte servicii online gratuite care se folosesc de adresa dvs de retea pentru a putea transmite informatile necesare.

Inchide