Turnu
TURNU
este cel mai mare sat aparținător al orașului Pecica.
Este
situat la granița româno-maghiară, la o distanță de 8 kilometri de Pecica și la
18 kilometri de municipiul Arad. Are în vecinătate satele Variașu Mare și
Variașu Mic, aparținătoare comunei Iratoșu, iar în Ungaria, orașul Battonya
(Bătania), înfrățit cu orașul Pecica.
Legătura cu oraşul Pecica este asigurată de Drumul Judeţean 709 J.
Tronsonul
cu lungimea de 9,2 kilometri a fost modernizat şi lărgit de Consiliul Judeţean
Arad, din fonduri europene, lucrările fiind finalizate în vara anului trecut.
Satul
este traversat de Drumul Naţional 7B, care face legătura cu DN7 (E68) la Hanul
de la Răsruce, fiind una dintre cele mai circulate drumuri din zonă.
Prima atestare documentară a localităţii Turnu datează din anul 1333, sub denumirea de Mok.
Conform
tradiţiei locale, denumirea localităţii vine de la turnul unei biserici,
tradiţie ce se pierde în negura istoriei.
Odată cu intrarea Serbiei sub dominaţie otomană, în urma bătăliei de la Câmpia Mierlei din 1389, o numeroasă populaţie sârbească se aşează în nordul Dunării din pricina prigoanei turceşti.
Sunt
cunoscuţi numeroşi nobili sârbi, care au primit privilegii de la statul ungar,
odată cu refugiul lor peste Dunăre.
Dintre
aceştia, despoţii Ştefan şi Dumitru Iacşici s-au aşezat la Nădlac în anul 1464
şi care devin în 1485 proprietarii satului Turnu, precum şi a domeniului
înconjurător. Aceştia aşează aici familii sârbeşti, care să lucreze pământul.
În a
doua jumătate a secolului XVI, proprietarul satului Turnu este atestat nobilul
sârb Dumitru Ovcearevici.
În
perioada războielor cu turcii, localitatea Torony (Turnu) este distrusă complet
în anul 1596, iar în prima parte a secolului următor o regăsim din nou asediată
de sârbi, numele vechi Torony fiind înlocuit acum cu Tornya. După alungarea
turcilor, Turnu a fost, după Makó,
Battonya şi Földeák, a patra localitate repopulată din comitatul Cenad.
În anul 1734 în localitate existau înregistrate 53 de case.
În anul 1742 satul trece de la Tezaurariatul Regal în componenţa domeniului Prinţului de Mutina. În acea perioadă locuitorii erau, aproape în exclusivitate, sârbi.
În anul 1752 satul a fost cumpărat de către trezorierul regal Marczibányi Lőrinc, care l-a ridicat la rang de târg şi i-a mărit populaţia prin aducerea de colonişti maghiari.
De
atunci datează şi pecetea localităţii pe care se pot vedea turnurile a trei
biserici şi inscripţia
„Ştampila târgului Turnu – 1752”.
În anul
următor, familia Marczibányi a
construit în localitate un superb castel împreună cu o nouă biserică romano –
catolică şi o şcoală.
La
sfârşitul secolului XIX, familia Marczibányi a donat castelul din Turnu deputatului
parlamentar din Makó, Justh Gyula, în proprietatea
căruia a rămas până în anii 1930.
Castelul
familiei Marczibányi a fost din păcate demolat în anul 1938, din el supraviețuind
doar anexa.
Clădirea
aflată în stare degradată a fost restaurată complet de un medic arădean în anul 2017 şi dispune acum de o sală de evenimente.
În anul 1762 Turnu era un înfloritor târg al comitatului Csanad de el aparţinând ca filiale ale parohiei romano – catolice şi târgurile Bătania şi Pecica.
În 1850, la Turnu funcţionau două şcoli confesionale, una romano-catolică maghiară cu 75 de elevi şi una greco-orientală a sârbilor şi românilor, cu 24 de elevi.
Conform recensământului din anul 1892, în localitate erau înscrise 2.368 de persoane, dintre care: 1.453 maghiari, 495 români, 332 sârbi, 51 nemţi şi 34 slovaci.
În
proprietatea oraşului – târg existau 4.377 de iugăre cadastrale. În prezent, pe
raza satului se află teren arabil cu suprafaţa totală de aproximativ 1557
hectare, cultivate în special cu grâu, porumb şi floarea soarelui.
În anul 1908 pe ştampila localităţii scria „Comuna Turnu”, ceea ce înseamnă că din orăşel se transformase în comună.
Tratatul de pace de la Trianon (1920), a influenţat în mod negativ evoluţia populaţiei din Turnu, deoarece graniţa a fost trasă chiar lângă localitate rupând astfel din cercul său de atracţie Bătania, împreună cu care se dezvolta foarte bine.
Schimbarea
nu s-a produs doar din punct de vedere economic, dar şi în ceea ce priveşte relaţiile
familiale, deoarece multe familii din zonă aveau neamuri sau alianţe prin
căsătorie cu cele din Battonya (Bătania, Ungaria).
Conform recensământului populației din anul 2011, în sat trăiesc 1181 de persoane, majoritatea de etnie română, alături de etnici maghiari şi sârbi.
Din
punct de vedere al etnicităţii, Turnu se înscrie printre exemplele cele mai
frumoase de convieţuire a diferitelor populaţii, deoarece în aceste locuri,
oamenii au învăţat să respecte alteritatea, atât ca limbă, cât şi ca religie şi
obiceiuri. Românul a învăţat să vorbească ungureşte, sârbul a învăţat
româneşte, slovacul a învăţat ungureşte şi româneşte etc.
Tradiţiile celor trei culturi sunt păstrate de bătrâni şi se încearcă transmiterea lor generaţiilor viitoare. Un rol important în acest sens are Asociaţia Pro Pir Kult, care a amenajat Casa Sătească, cu obiecte de uz casnic şi agricol specifice vremurile trecute şi organizează periodic evenimente, cu sprijinul administrației locale.
Cea mai mare sărbătoare locală este Ziua Satului, organizată anual în ultima zi de sâmbătă a lunii iunie. Programul cuprinde spectacolul pregătit de copii satului, precum şi un program folcloric.
Căminul Cultural este modernizat complet de Primăria Oraşului Pecica, în cadrul unui proiect cu fonduri europene, depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin Grupul de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos”.
Proiectul își propune consolidarea, reabilitarea
si modernizarea clădirii cu suprafața de 349 mp a Căminului Cultural Turnu și
amenajarea curții, respectiv dotarea astfel
încât să asigure condițiile necesare desfășurării de activități culturale și
artistice.
Clădirea va dispune de o sală de spectacole cu
scenă si dotări adecvate necesare desfășurării de diverse evenimente
(sonorizare, sistem proiecție, etc.), un atelier de artă, o cameră tehnică,
foaier, garderobă, vestiare, grupuri sanitare, depozitari și o curte amenajată
cu spatii verzi și locuri de odihnă, recreere.
Tornenii se adună şi la hramurile bisericilor, care sunt evenimente importante în viaţa comunităţii.
În sat există trei biserici: Biserica Ortodoxă
Română „Sfântul Evanghelist”, Biserica Ortodoxă Sârbă „Nașterea Maicii Domnului”
şi Biserica Romano-Catolică „Înălțarea Sfintei Cruci” și o casă de rugăciune
baptistă.
Prima
datare istorică a unei biserici ortodoxe provine din anul 1759, când este
pomenită biserica Sfântul Nicolae, construită din împletituri de răchită şi
lipită cu pământ, acoperită cu paie şi aflată în stare de ruinare.
O a
doua biserică atestată în Turnu este cea închinată Sfântului Evanghelist Luca,
construită în locul celei vechi şi care a fost iniţial biserică comună atât
pentru ortodocşii sârbi cât şi cei români. După separarea ierarhică dintre
sârbi şi români, această biserică a rămas în folosinţa ortodocşilor români, iar
sârbii şi-au construit în anul 1879 o biserică nouă închinată Naşterii Maicii
Domnului, ei fiind despăgubiţi de comunitatea românească căreia i-a rămas
vechea biserică.
Turnu are două cimitire, unul romano-catolic, maghiar şi unul ortodox, comun pentru sârbi şi români. În acesta din urmă, epitafurile sunt scrise de multe ori în ambele limbi, amintind astfel de trecutul comun al celor două etnii atât în plan bisericesc cât şi familial.
În localitate funcţionează un birou al Primăriei Oraşului Pecica, unde cetăţenii pot solicita informaţii şi au posibilitatea de a achita impozitele şi taxele locale.
Copiii
din sat au la dispoziţie grădiniţa şi şcoala primară, care au fost modernizate
şi oferă condiţii ca la oraş, fiind aparţinătoare Liceului Teoretic „Gheorghe
Lazăr” din Pecica.
Lista
instituţiilor locale este completată de agenţia locală a Poştei Române.
Economia locală este bazată preponderent pe agricultură, dar există şi mici afaceri (magazine etc.), precum şi o mică fabrică de componente.
În
localitate îşi are sediul administrativ și parcarea una dintre cele mai importante
companii de logistică și transport rutier de pe piaţa românească.
Serviciile de sănătate constă în cabinetul medicului de familie și o farmacie, la care se adaugă dispensarul sanitar-veterinar.
Proiectul care vizează modernizarea și extinderea iluminatului public, prin montarea de corpuri de iluminat cu LED, se realizează în cursul anului 2021.
Tot în cursul acestui an demarează lucrările de introducere a rețelei de apă potabilă
și a rețelei de canalizare în localitate, din fonduri europene.
De
asemenea, administrația locală lucrează, în colaborare cu comunele vecine
Iratoșu și Dorobanți, la proiectul de racordare a satului la rețeaua de distribuţie
gaze naturale.
Baza sportivă din sat este întreţinută de administrația locală şi sunt prevăzute lucrări de modernizare în perioada următoare.
Echipa
de fotbal a satului: Clubul Sportiv Speranţa Turnu evoluează în Liga a IV-a,
iar în 2019 a câştigat Campionatul Judeţean de Futsal.
Sederhat
Satul Sederhat, aflat la circa 10 kilometri de Pecica, la mijlocul distanţei până la Arad, este atestat din anul 1913.
Potrivit recensământului din 1930 având 575 de locuitori, dintre care 449 maghiar, 91 români, 14 slovaci, 3 germani şi 1 rom.
În 2002 avea doar 308 de locuitori, dar satul a început să se dezvolte şi s-au mutat aici familii tinere.
Biserica romano-catolică cu hramul „Numele Fecioarei Maria” a fost construită în anul 1938, pereţii interiori fiind decoraţi cu frece reprezentând scene biblice.
Aici au loc şi slujbele greco-catolice şi ortodoxe române.
Satul are o grădiniţă modernizată recent în întregime.
Bodrogu Vechi
Bodrogu Vechi este localitatea cu cea mai veche atestare documentară dintre localităţile existente pe teritoriul administrativ al oraşului Pecica.
Apare în 1233 într-un document al regelui Andrei, care-i acordă localităţii un privilegiu pentru 100 bucăţi de piatră, sare sosită pe Mureş, semn că la acea vreme Bodrogul a fost şi loc de vamă pentru comerţul de sare.
Principalii proprietari ai localităţii au fost: în 1337 – Telegdy, între 1464–1489 – Czeczey, în 1472 – Szeri Posa, în 1489 – Iaksics, între 1559 – 1569 Bessenyey.
Dinamica demografică este următoarea : în 1717 – 5 case, în 1786 – 23 de familii, în 1851 – 215 locuitori ; în anul şcolar 1823-1824 sunt înscrişi 24 de elevi la şcoală.
Situat pe malul Mureşului, în urma regularizării albiei apa a început tot mai mult să sape malul. Localnicii au fost nevoiţi să demoleze biserica din sat, pentru ca aceasta să nu cadă în râu, pe locul acestuia fiind ridicat clopotul.
În urma inundațiilor din anii 1970 satul a fost dezafectat, locuitorii fiind strămutaţi în Bodrogu Nou, aflat pe partea cealaltă a râului, sau despăgubiți.
În anii 1990 au reapărut primii locuitori, iar după 2004, treptat, s-a reuşit consolidarea malului prin fonduri alocate de Guvern.
Mai multe imobile au fost restaurate şi au apărut case de vacanţă, numărul locuitorilor permanenţi fiind de aproximativ 15 persoane.
Viitorul satului Bodrogu Vechi constă în dezvoltarea turismului în zonă.