Direcţia de Asistenţa Socială, din cadrul UAT oraş Pecica, va desfăşura în perioada 09.11.2020 – 13.11.2020, distribuirea tichetelor sociale/card masă caldă, care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România, în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD – finanţat prin fonduri de la Uniunea Europeană.
În conformitate cu prevederile OUG nr. 115/16.07.2020, privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora, beneficiarii programului prevăzuţi la art. 3, alin. 2 lit. a sunt:
Persoanele care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, în vârstă de 75 de ani împliniţi sau peste această vârstă.
În cazul în care destinatarii finali beneficiază de mai multe indemnizaţii sau venituri din pensii aflate în plată, iar valoarea cumulată a acestora depăşeşte valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, aceştia nu beneficiază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde.
TICHETELE SOCIALE / CARD MASĂ CALDĂ, VOR FI DISTRIBUITE DE CĂTRE ANGAJAŢII DIN CADRUL DIRECŢIEI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ.
Totodată, beneficiarii OUG nr. 115/2020, în momentul primirii tichetelor sociale / card masă caldă, trebuie să prezinte următoarele documente:
cartea de identitate a titularului în original, împreună cu ultimul cupon de pensie.
Director executiv,
Săvulescu Diana