Cetățenii cu drept de vot din orașul Pecica și din satele aparținătoare sunt așteptați duminică, 9 iunie, pentru a își exercița dreptul constituțional și a alege primarul, membrii Consiliului Local, președintele Consiliului Județean și membrii Consiliului Județean, precum și cei 33 de reprezentanți ai României în Parlamentul European.
Secțiile de vot se deschid la ora 7:00 și se închid la ora 22:00. Dacă se constată că mai sunt oameni care n-au apucat să voteze, tuturor li se va permite să voteze până la ora 23:59.
Votul se exercită în baza actului de identitate, care va fi scanat de operatorul din secție, cu ajutorul tabletei.
După ce se va constata dreptul de vot, cetățeanul va primi cele cinci buletine de vot. Buletinul de vot e foarte simplu, pe pagina din interior e o legendă în care sunt trecuți toți competitorii politici și este indicat numărul de pagină la care acesta se găsește.
Ștampila trebuie pusă în interiorul patrulaterului, oriunde. Chiar dacă a ieșit un pic din patrulater se va vedea care a fost intenția votantului. În orice parte a patrulaterului, fie și din eroare, din greșeală dacă a trecut puțin peste, votul va fi considerat valabil.
Delimitările secțiilor de votare din orașul Pecica și din satele aparținătoare au rămas neschimbate, dar două dintre ele vor funcționa în locație nouă, IAS și Turnu
Lista acestora este următoare:
Secția de votare nr. 150 – Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”
Secția de votare nr. 151 – Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr”
Secția de votare nr. 152 – Grădinița P. P. nr. 2 (Muștra) – în locul fostului IAS
Secția de votare nr. 153 – Primăria Orașului Pecica
Secția de votare nr. 154 – Fosta Școală Primară Zágoni – strada 401
Secția de votare nr. 155 – Școala Primară nr. 3 – DN7 colț cu strada 236
Secția de votare nr. 156 – Școala Primară nr. 1 (Cocota)
Secția de votare nr. 157 – Școala Primară din Sederhat
Secția de votare nr. 158 – Școala Primară din Turnu – în locul sediului Primăriei.