Primar

Primar
Petru Antal

Vremea

Pecica Vremea

Oraşul Pecica este înfrăţit cu două localităţi: oraşul Battonya (Bătania) din Ungaria şi Woluwe-Saint-Pierre (sau Sint-Pieters-Woluwe), una dintre cele 19 comune ale Regiunii Capitala Bruxelles din Belgia.

Consiliul Local Pecica a aprobat oficial înfrăţirea cu ambele localităţi prin Hotărârea nr. 13 din 20 aprilie 1994.

WOLUWE-SAINT-PIERRE

Woluwe-Saint-Pierre în limba franceză şi Sint-Pieters-Woluwe în limba neerlandeză este una din cele 19 comune din Regiunea Capitala Bruxelles, Belgia, situată în partea de est a oraşului.

Colaborarea  cu cartierul capitalei belgiene a început încă din anul 1990, atunci când, la scurt timp după Revoluţia din decembrie 1989, reprezentanţii comunei au sosit la Pecica cu ajutoare umanitare.

Colaborarea a continuat de-a lungul anilor cu schimburi de experienţă între reprezentanţii celor două administraţii locale.

Tineri din comuna belgiană au sosit în mai mulţi ani, în vacanţa de vară, la Pecica pentru a desfăşura programe comune cu tinerii pecicani, ultima oară în anul 2017.

Membrii formaţiilor locale de dansuri româneşti, maghiar şi rome au oferit în mai 2016 un spectacol cu ocazia celei mai mari sărbători din Woluwe-Saint-Pierre, iar reprezentanţii mai multor ONG-uri locale au prezentat produsele locale.

Tot cu această ocazie, mai mulţi membri ai Consiliului Local Pecica au avut o întâlnire cu primarul şi consilieri locali din cartierul bruxellez.

BATTONYA

Battonya (Bătania) din judeţul Békés are 6 252 de locuitori, dintre care 8,83% sunt români, mulţi s-au stabilit acolo în ultimii ani.

Colaborarea dintre pecicani şi locuitorii din oraşul maghiar situat în vecinătatea oraşului Pecica, de partea cealaltă a graniţei, datează de decenii, iar la nivel de administraţie locală a început să se dezvolte după 1990.

Din noiembrie 1995 funcţionează un punct de trecere a frontierei între Turnu (sat aparţinător oraşului Pecica) şi Battonya.

Primarii celor două oraşe menţin permanent legătura şi caută posibilităţi de cooperare în beneficiul localnicilor, fiind implementate cu succes mai multe proiecte transfrontaliere cu finanţare de la Uniunea Europeană.

Relaţia de cooperare dintre cele două părţi este activă mai ales pe plan cultural.

Reprezentanţii administraţiilor locale participă în mod regulat la sărbătorile oraşului vecin.

Asociaţia Culturală a Minorităţilor din Pecica are o colaborare bună cu Casa de Cultură din Battonya, împreună au pus bazele unei trupe de teatru de amatori, cu grupă de adulţi şi de copii, prezentând mai multe spectacole în ambele oraşe.

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pecica are o veche colaborare cu Formaţie de Pompieri din Battonya, organizând anual schimburi de experienţă şi întâlniri.

În august 2018 s-a organizat o tabără de teatru pentru copiii din cele două localităţi.

Link-uri rapide

Primar

Primar
Petru Antal

Vremea

Pecica Vremea

Prin continuarea utilizării site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe detalii

Aceasta pagina web monitorizeaza utilizatorii pe acest website pentru a genera rapoarte de utilizare, de asemenea functionalitatile ca vremea sau harta sunt informatii preluate de pe alte servicii online gratuite care se folosesc de adresa dvs de retea pentru a putea transmite informatile necesare.

Inchide