Primăria Oraşului Pecica demarează campania de colectare a crengilor în oraş şi în satele aparţinătoare.
La fel ca în fiecare an, administraţia locală vrea să vină în sprijinul localnicilor care au toaletat arborii şi pomii din gospodărie sau de pe stradă şi nu au ce face cu crengile.
Acţiunea începe luni, 16 aprilie şi durează patru săptămâni, până vineri, 11 mai.
Angajaţii Primăriei ajung în fiecare zi de luni în zona 100 şi pe strada 2, marţi în zona 200 şi pe strada 1, miercuri în zona 300 şi zona 500, joi în zona 400 şi pe strada 3, iar vineri în satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Primăria Orașului Pecica reaminteşte pecicanilor şi locuitorilor satelor aparţinătoare că se vor aduna doar crengile și îi roagă să le scoată doar în dimineaţa zilei în care muncitorii vin să le colecteze.
În toate celelalte zile este interzisă depozitarea oricăror materiale pe domeniul public, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local Pecica nr. 61 din 2013, cei care nu o respectă fiind pasibili de amendă!