Primăria Orașului Pecica vine și în această toamnă în sprijinul localnicilor care au toaletat arborii din gospodărie ori de pe stradă şi nu au ce face cu crengile.
Acțiunea de curățenie de toamnă în orașul Pecica și în satele aparținătoare va dura patru săptămâni, în perioada 2 noiembrie – 27 noiembrie 2020.
În perioada amintită angajații administrației locale ajung în fiecare zi de luni în zona 100 şi pe strada 2, marţi în zona 200 şi pe strada 1, miercuri în zona 300 şi zona 500, joi în zona 400 şi pe strada 3, iar vineri în satele aparținătoare Turnu şi Sederhat.
Autoritățile locale roagă toți cetățenii să scoată crengile doar în ziua în care vor fi colectate şi să se încadreze în limita de o lună, cât durează acțiunea, după aceea nu vor fi luate.
Crengile nu trebuie legate, dar să fie adunate în grămadă.
Începând din această toamnă, deșeurile vegetale (frunze, flori) nu mai ridică.
Acestea pot fi scoase în tomberonul maro, dar numai dacă sunt introduse direct în pubelă și mărunțite (florile și deșeurile vegetale), fără a fi puse în saci sau în alte ambalaje.