Primar

Primar
Petru Antal

Vremea

Pecica Vremea

Purtarea măștii este obligatorie și pe stradă

Prin Hotărârea nr. 68 din 03.11.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad s-au introdus o serie de măsuri noi, valabile în tot județul, printre care:

– OBLIGATIVITATEA obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise, aglomerate sau neaglomerate, din toate unitățile administrativ-teritoriale situate în județul Arad;

– INTERZICEREA preparării, comercializării sau consumului de alimente și băuturi alcoolice și nealcoolice în terasele închise, stabilite astfel: „Este spațiu public închis orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are acoperiș, plafon sau tavan și cel puțin două închideri laterale, indiferent de natura materialului din care sunt confecționate sau de caracterul temporar ori permanent”.La nivelul orașului Pecica, incidența de infectare cu COVID-19 la 1000 de locuitori este de 2,02, având un număr de 38 de cazuri active.

FIȚI RESPONSABILI: PURTAȚI MASCĂ la fiecare deplasare în afara locuinței, respectați distanța fizică și dezinfectați-vă mâinile atunci când vă întoarceți acasă, pentru a vă proteja pe dvs. și pe cei dragi.

Întreaga hotărârea poate fi consultată aici:

https://www.pecica.ro/wp-content/uploads/2020/11/Hotararea-68-CJSU-Arad.pdf

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked*

Prin continuarea utilizării site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe detalii

Aceasta pagina web monitorizeaza utilizatorii pe acest website pentru a genera rapoarte de utilizare, de asemenea functionalitatile ca vremea sau harta sunt informatii preluate de pe alte servicii online gratuite care se folosesc de adresa dvs de retea pentru a putea transmite informatile necesare.

Inchide